Vladimir Solouhin

Vladimir Alekseevici Solouhin (1924–1997) — prozator, poet, publicist. Laureat al Premiului de Stat al RSFSR „M. Gorki” (1979).
S-a născut în satul Alepino din gubernia Vladimir, într-o familie de țărani. A absolvit liceul tehnic de mecanică. După serviciul militar urgent la paza Kremlinului a studiat la Institutul de Literatură „A. M. Gorki”. A lucrat la revista „Ogoniok”, a călătorit mult prin țară.
Gloria literară a lui Solouhin a început în anul 1957, după publicarea în revista „Novîi mir” a eseului liricVladimirskie prosiolki / Cărări din Vladimir.
Solouhin a fost unul dintre cei mai străluciți scriitori „ruraliști”. Un loc deosebit în creația lui îl ocupă proza autobiografică — romaneleMat-maceha / Mamă vitregă, Prekrasnaia Adîghene / Frumoasa Adîghene, Prigovor / Sentința, și în cartea de concluziiPosledniaia stupen (Ispoved bîvșego sovremennika) / Ultima treaptă (Spovedania unui fost contemporan).
Ca publicist a regândit istoria tragică a Rusiei secolului al XX-lea (Ceașa / Cupa), destinele satului, atitudinea față de experimentul sovietic, păstrarea moștenirii culturale naționale (Pisma iz Russkogo muzeia / Scrisoare de la Russkii muzei, Ciornîe doski / Scânduri negre).
Creației lui Solouhin îi sunt specifice caracterul publicistic, sentimentul acut al istoriei, combinația dintre caracter civic și lirism înalt.