Eduard Limonov

Eduard Veniaminovici Limonov (1943–2020) — prozator, poet, publicist, activist social.
S-a născut în orașul Dzerjinsk din regiunea Gorki (Nijni-Novgorod), a petrecut copilăria la Harkov. A început să muncească la 17 ani, schimbând o serie de profesii. În literatură a intrat ca poet, și-a scos volumele în samizdat. În anul 1974 a emigrat, în anul 1980 în Franța a apărut primul său roman,Eto ia, Edicika / Eu sunt, Edicika, care a primit recunoaștere internațională. La începutul anilor 1990 s-a întors în Rusia.
Limonov este autorul a douăzeci de romane și nuvele:Istoria ego slughi / Istoria servitorului lui, Dnevnik neudacinika / Jurnalul unui ghinionist, Podrostok Savenko / Adolescentul Savenko, U nas bîla velikaia epoha / Am avut o epocă măreață ș. a. Au apărut culegeri de povestiri și versuri, numeroase eseuri, articole social-politice, cărți de memorii. Proza lui este furioasă și delicată, protestatară ca spirit, care adesea încalcă granițele permisibilului — unii îi spun „realism crud”, alții — spovedanie intelectuală a unui poet rus care a cuprins în sine toate patimile, ispitele și cutremurele secolului său.