Vladimir Makanin

Vladimir Semionovici Makanin (1937–2017) — scriitor, scenarist. Laureat al Premiului de Stat al Federației Ruse (1999), al Premiilor „Russkii buker”, (1993) „Bolșaia kniga” (2008), „Iasnaia Poliana” (2016) ș. a.
S-a născut în orașul Orsk (regiunea Orenburg), în familia unui inginer constructor și a unei profesoare. A absolvit Facultatea de Mecanică și Matematică a Universității de Stat din Moscova „M. V. Lomonosov”, a predat matematică. A absolvit Cursurile Superioare de Scenografie, a lucrat ca redactor la editura „Sovetski pisatel”, a ținut un seminar de proză la Institul de Literatură „A. M. Gorki”.
Primul roman al lui Makanin,Priamaia linia / Linie directă, a fost publicat în anul 1965. Romanele și nuvelele lui Makanin —Portret i vokrug / Potret și în jur, Odin i odna / Unul și una, Predtecea / Înaintemergătorul, Tam, gde nebo shodilos s holmami / Acolo unde cerul s-a unit cu dealurile, Undeground, sau un erou al timpului nostru, Spaima, Asan și multe altele l-au făcut unul dintre cei mai importanți scriitori ai timpurilor noastre.
Proza strălucitoare, cinematografic expresivă a lui Makanin se remarcă prin psihologism, o privire intelectuală asupra obiectelor și fenomenelor și mai ales o înfățișare pătunzătoare a stărilor sociale. Makanin a fost numit maestru al „antropologiei sociale” și „diagnozei sociale”. L-a studiat în principal pe așa-numitul „om de mijloc”, locuitor al suburbiilor și al barăcilor, a vorbit despre problemele individualității, libertății, creației, alegerii.

Lucrări ale autorului

1 muncă