Timur Kibirov

S-a născut în anul 1955 în orașul Șepetovka din regiunea Hmelnițkaia (RSS Ucraineană). A absolvit Facultatea de Istorie și Filologie a Institutului Pedagogic Regional din Moscova. A publicat în samizdat.
Autor a douăzeci și șapte de cărți de poezie, printre careUlița Ostrovitianinova / Strada Ostrovitianinov (2000),Iubilei liriceskogo gheroia / Aniversarea eroului liric (2000),Amor, exil (2000),Kto kuda, a ia — v Rossiu / Fiecare unde vrea, eu vreau în Rusia (2001),Șaltai-boltai / Fleacuri (2002),Stihi / Versuri (2005),Kara-baras / Abracadabra (006),Tri poemî / Trei poeme (2008),Stihi o liubvi / Versuri de dragoste (2009),Sm. vîșe / V. mai sus (2014),Muzdramteatr / Teatrul muzical dramatic (2014),Solnecinoe utro / O dimineață însorită (2020),Malîe formî. 1978-2015 / Forme mici. 1978-2015 (2020), două cărți de proză. Versurile sunt traduse în multe limbi din Europa și Asia. Laureat a numeroase premii, printre care Premiul „Pușkin” al fondului A. Töpffer (Germania), Premiul independent „Antibuker”, „Severnaia Palmira”, „Stanționnîi smotritel”, „Bunin”, „Anthologia”, Premiul național „Poet”, Premiul Guvernului Federației Ruse în domeniul culturii, Premiul de Stat al Republicii Osetia de Nord — Alania „K. L. Hetagurov” ș. a. Locuiește la Moscova.
Istoricul și criticul literar Andrei Nemzer scria: „Esența poeziei lui Kibirov constă în faptul a știut mereu să recunoască în realitatea înconjurătoare „modele eterne”. Tulburări civile și confortul casnic, dragoste și ură, ploaie și căderea frunzelor, doctrine intelectuale la modă și cazarma idiotească, natura, istoria, Rusia, lumea divină vorbesc cu Kibirov (și, prin el, cu noi) numai într-o singură limbă — flexibilă și liberă, furioasă și delicată, ofensatoare și alinătoare, cântată și oratorică, întunecată și luminoasă, beatific de inutilă și extrem de precisă a poeziei ruse”.