Bilal

Un cecen de șapte ani la o școală din Moscova Amenință că-l va înjunghia pe vecinul de bancă Și-și trece palma perpendicular peste gât. La ședință adulții strigă „până când va dura”, „Dacă nu le place de noi, n-au decât să aleagă pe hartă Altă Moscovă, o să fim mai liniștiți fără ei”. — Priviți ce rânjet de fiară are, Ce comportament! Copiii îi spun maladiv, Pentru că adesea devine furios din nimic. — Tata o să vină mâine și o să te împuște, spune Bilal, Un băiat slăbuț palid, să le spui celorlalți Că sunt oi, șacali. Și se potolește un pic. Se așează pe scaun în spatele dulapului și începe să respire. — Unchiul meu la Groznîi a prins un vultur, spune Bilal, L-a pus în cușcă și i-a dat vulturului o rață mică. — ...N-are de ce să-o trimiteți pe mamă la ședința Cu părinții, trebuie ca tata să afle, normal, Că băiatul nu se acomodează aici nicio clipă. — Vulturul a curățat rața până la os, Vulturul până la sânge rața a înfulecat, Spune Bilal și se mândrește cu pasărea de pradă, Și un alt unchi al meu a omorât o vacă, a pus-o jos S-o mănânce, la masă s-au așezat În curte și au mâncat vaca cu toți cei de pe stradă. — Așa nu e bine, Îi spun cecenei liniștite celelate mame, iar tații tac. Și ea dă din cap, o să-i spun lui Aslan, cică, Când veni din nou la mine. Ochii lui Bilal sunt niște prune albastre, are două cicatrici și privirea Hăituită, de parcă el este acea vacă. Ochii lui Bilal sunt jumătate din craniu, de dor rău plini, Ca un zeu ce de acea parte a Caucazului cunoscută de toți se-ngrijește, A desfăcut cu mâna lui acești doi ochi Și foarte dur, dureros și dur, deloc omenește.