Aduc apă

Aduc apă, din greu prin nămeți făcând drum. Îmi e tot mai greu să aduc apă. Dar mereu, indiferent cât și cum, O s-o aduc pentru fata mea dragă. Râul este mai rece decât cerescul pat. Sap o copcă din zori până-n seară. Ia, bucuria mea, căldări de cleștar, Sparge coaja de gheață, spală, fă mâncare. Merg dintr-un nămete în altul, înghețând, De trei ori îmi permit să trag un fum. Aduc apă pân-la prag, pân-la mormânt, Mai departe nu știu cine-o va mai duce-n drum. Mai departe — uite, ăsta este un chin de moarte, O să văd oare cum tu, singură în ianuarie, Stai lângă râu, precum iubirea și despărțirea, uitând că apa îngheață în căldare... Dar asta încă nu acum se întâmplă Și eu fac drum prin zăpadă și prin neguri neînfrânt... Și Dumnezeu uimit și sever se tot uită Și știe de ce trăiesc pe pământ.