Scaietele

Am uitat de tot. Sunt orb și surd, un moromete, M-am pierdut, sunt sub narcoză. Stau în curte asemeni unui scaiete Iubind o floare japoneză. Lumina înserării pe râu s-a-mpuținat. O buhă ceva straniu prorocește; Și cocoșul, de mine cândva tăiat, Speriat acum, deasupra mea hohotește. Ciupercile să beau otravă mă îmbie Și-o viespe înnebunește deasupra mea. Dar coasa ce află lângă casă mă știe Și-i pare, cu respect, rău de persoana mea. Pot să stau în vânt viața toată, Ghinion, noroc îl consider cuvenit. Și acum n-o să mai mor niciodată, Nici ție să mori nu-ți mai permit.