O zi absurdă. Nu i-am văzut rostul...

O zi absurdă. Nu i-am văzut rostul. La fel, nu mi-a dat nici semnul. Spionii dorm cu gura plină de apă. A venit iarna ce seamănă cu toamna și lucrurile parcă sunt ca poama înghețată aruncată în groapă. A venit iarna, pentru toamnă o sosie. Roțile sunt puse pe osie, ca în vechime, dar unde se duc oare? Deschide cartea aceasta la jumătate măcar: acolo eu stau ca prins în gheață un marinar, peste tot este numai apă mare. Acolo stau eu ca prins în gheață un marinar cu un zâmbet mare, sprințar, și în mână cu o scară de sfoară Ea a căzut dintr-un punct nevăzut și nu știu cine este acolo — un elicopter micuț sau un înger — așteaptă să sară. Și nu știu cine este acolo — un elicopter micuț sau vântul — învârte norii ciufuliți. Gheața se mărunțește ca o coajă de ou. Și seamănă cu o pasăre spărgătorul de gheață, cu moartea unui vis prins sub roată. Și eu stau, înceată, proastă, și drumul scării din mână dau...