Se îndoaie arțarii purpurii se vede albăstruie tisa crăpată...

Se îndoaie arțarii purpurii se vede albăstruie tisa crăpată Literele albe sunt pline de lumina ce îngheață Și în afară de asta nu mai este nimic... numai tu... numai liniște Numai mușchiul umflat al lunii liliachii adumbrite Tei-tei tu miroși rece mortuar pe fereastră Soc-soc rămâi așa împietrit miroși urât a spermă Și în afară de asta nu mai este nimeni... numai vântul... întuneric... Numai scârțâitul trunchiurilor... numai tu... numai liniște... Nici nu mă uit acolo unde a putrezit furtuna pe rădăcină Unde liniștea este suspendată închizând respirația și vorbirea Stau întins în barca de stejar la chei din când în când sun dintr-un clopoțel Și plutesc pe lângă sticle în umbrele aplecate în ultimul cuptor...