Unde se întrerupe memoria începe un film nostalgic...

Unde se întrerupe memoria începe un film nostalgic, cântă o muzică veche nu știu ce porcărie. Ploaia a trecut prin parcul de odihnă și nu poți reda cât de puternic miroase liliacul în această zi de primăvară timpurie. Să iei tramvaiul 10, să cobori, să mergi sub un arc stalinist: tot ce a fost a fost de mult, de mult. Aici m-au luat de mână, aici m-au ridicat în brațe, în parc în cinematograful în aer liber filme am tot văzut. Despre aceleași sentimente arta mi-a arătat, despre acest parc de odihnă, despre copilul din brațe. Și infinitul trecutului tulbure luminat te împiedică mult să conturezi amploarea viitorului din față. De nostalgie sau de prostie sau de beție, penibil, te poți ridica mai sus decât pinii, până în tării în roata panoramică, dar să-ți dai seama este imposibil dacă încă nu a fost război, sau a fost, copii. Totul este în alb-negru, cu mamele lor merg copii, un difuzor prost cântă ceva victorios. Ce mult am trăit pe lume, cum am îndurat toate aceste bătăi ale inimii, lacrimi, și chiar pe dos.