e liniște în cineva ca tine

e liniște în cineva ca tine
iată un cuib se revarsă lumină
nu se revarsă picură explodează
arde și spune
am venit chiar din vid
m-am pornit și văd o urmă
nu se revarsă picură explodează
minte și nu arde
și în lume pe insula scufundată
și în talpa încet sfâșiată
vine nu curentul ci sângele
care a începu să țâșnească dinăuntru
și spune nu trăiesc
sunt un sprijin al vostru
mă duc spre curent și el este înăuntru
singurul acoperiș
au pornit se alintă ca-ntr-un dans
se alintă la privirile mortale
la niște pete așa de fierbinți
la gropi și la toate
el este dans el ca o rândunică
în gura unei rândunele moarte
cu o pată așa de fierbinte
într-un fum așa de orb
și toți dansează dansuri
zboară într-un zbor frânt
răsună un sunet întrerupt
ca un cântecel despre tot
cu aceiași spanioli
ca și cei care au mers pe scări
aeriene frânte și vise
au adunat în acest vis

astăzi este zăpadă astăzi cu el
ce mai furtună a venit
mergând pe potecă între el
ochii s-au dus care încotro
și în urma lor ca o urmă falsă
s-a întins peste sfințit
și a alergat peste ani
ca un vid sprijinitor
nefericire fericire tra-la-la
în gură răsună pământul
se vede cenușiu cu un nume străin
trecând în regimul minții spre plutirea ei
și ceva străin
fumegă într-un colț ca o pușcă
curge ca Nimic
e timpul să spunem adio primește ziua mea
dincolo de gurile muțeniei
și ziua posacă a pereților posaci
— dar tu dar tu dar tu?