„Nu face valuri”, ți-am spus...
„Nu face valuri”, ți-am spus —
noul slang să fie folosit peste tot începuse
în acele vremuri de-acum trecute zadarnic.
...Și te-am lăsat singură la apus
într-un cimitir la dracu-n praznic.
Ierni cu labirintul drumurilor înstelate.
Mici vetre — lumânările de Adormire adunate.
Sicriul tău liliachiu cu negre volane.
Fruntea rece, împietrită
și cununa de hârtie ce pe ea stătea.
cu inima strânsă, deși laș nu-s,
în biserică m-am lipit de ea, dus.
Să nu-ți fie frică de nimic, dar mie îmi e.
Și-ți spun ca Anton, Misius,
cel care o plimba pe cărare în ramă.
A fost o vreme, amândoi vise am avut
și făceam pelerinaje la al primăverii sfârșit
pe la conacele din apropiere, în Podmoskovie.
Și ochii tăi sunt și acum senini, am văzut,
îi închid ca pe ai mei la zenitul iernii.
Uite, respir și simt că în aer acum
nu este revărsat ce era de obicei nicidecum.
Și deși sufletul rămâne în trupul de zgură
care, nu conform vârstei, are deja o sută, nebun,
și începe să urle despre lipsă de măsură.
...Ce multe lucruri știai pe de rost.
În cimitir lutul proaspăt n-are decât, prost,
să înghețe — garanție fermă a despărțirii mele.
Ai plecat și eu nu pot, mă predau, recunosc,
îmi spăl și ridic mâinile.
