Ziua Victoriei
Cornul lunii strălucește lângă fereastră slăbit
și o stea ferestrei îi răspunde.
El și-a pus decorațiile grăbit
și e trist, de război își aduce aminte.
În fumul cenușiu i se ridică în minte
fețele deloc eroice ale băieților.
A fost bine acolo, pentru acei tineri de frunte,
să trândăvească din preaplinul, lor,
e bine să respiri din plin,
să lupți împotriva răului ce evident pare.
Până și moartea e un dar senin,
dacă a trecut pe lângă tine, din întâmplare,
și aproape că nu mai este chiar exagerată,
a crescut pe suflet ca o bubă groasă.
Ca o țară de Dumnezeu uitată,
pentru că este nepermis de luminoasă.
Pentru care te ridici imediat.
Fără de care nu poți să trăiești, e insuportabil...
El este încrezător și înțelept ca un băiat
în palmele destinului implacabil —
până și în grajdul de azi mizerabil,
unde este mai groaznic decât într-un atac, la protecție socială.
Într-o țară neobișnuită în care se trăiește palpabil
după noțiuni, nu după o soartă specială.
Sărbătoarea aceasta este mereu pentru el
iertarea unor păcate fără voie.
Nu se va stinge deasupra lumii în acest fel
steaua care i-a condus în peșteră pe păstori.




