Ziua Victoriei

Cornul lunii strălucește lângă fereastră slăbit și o stea ferestrei îi răspunde. El și-a pus decorațiile grăbit și e trist, de război își aduce aminte. În fumul cenușiu i se ridică în minte fețele deloc eroice ale băieților. A fost bine acolo, pentru acei tineri de frunte, să trândăvească din preaplinul, lor, e bine să respiri din plin, să lupți împotriva răului ce evident pare. Până și moartea e un dar senin, dacă a trecut pe lângă tine, din întâmplare, și aproape că nu mai este chiar exagerată, a crescut pe suflet ca o bubă groasă. Ca o țară de Dumnezeu uitată, pentru că este nepermis de luminoasă. Pentru care te ridici imediat. Fără de care nu poți să trăiești, e insuportabil... El este încrezător și înțelept ca un băiat în palmele destinului implacabil — până și în grajdul de azi mizerabil, unde este mai groaznic decât într-un atac, la protecție socială. Într-o țară neobișnuită în care se trăiește palpabil după noțiuni, nu după o soartă specială. Sărbătoarea aceasta este mereu pentru el iertarea unor păcate fără voie. Nu se va stinge deasupra lumii în acest fel steaua care i-a condus în peșteră pe păstori.