Văd cum trece încet prin mine copacul întunecat...

Văd cum trece încet prin mine copacul întunecat și în vârfurile degetelor crengi subțiri foșnesc. Și tabloul acesta este mult mai puternic decât e indicat, pleoapele grele nu pot pricepe cum arată trupul omenesc. Înăuntrul meu sunt mușchi și lemne acoperite de clei. A pământului scoarță este gata de orice transformare, dar noi băgăm de seamă de regulă numai ce este mai aproape — o frântură dintr-o curte din față și lucruri moarte care trăiesc în spatele umerilor cu teamă. Se prea poate ca tot ce am visat în afară să crească; se prea poate să existe cuvintele — animale sălbatice și oameni, copaci și păsări, de grăunțe o mână. Iar vidul lor este tot o alegere și de vedere, și de credință.