Cucul de mesteacăn iarna nu cucuie...

Cucul de mesteacăn iarna nu cucuie. Probabil că sunt cam surd de ureche și memorie. Nimic, în afară de rugăciune, nu țin minte, doar așa: Maica Domnului, Ajutoare la durere, miluiește-mă cumva. Mă duceam la școală, bătătoarele răsunau pe râu și în ale lor ritmuri bocăneam pe caldarâm cu cizmulițele cu blacheuri. Un invalid zăngănea-păcănea pe ceva lângă râu, tot voia să prindă ritmul melodiei, dar se vede că-și ieșise din mână, pentru că viața este de doi bani, și nici aia nu este la îndemâna ta, pentru că din avion a luat trotineta, tinerețea să fie vinovată, sau un Messerschmitt, un batalion medical, dar cucul de mesteacăn iarna nu cucuie. Pe caldarâm, pe scândurile albe mergeam spre școală, alături mergea viața, cum, necum, și podbalul înflorea, undeva se repara o grădiniță, undeva se săpa o grădină de legume, iar operatorul de film Gulin rezolva un rebus printre lume, maestrul muzical Tade, un om puternic renumit, ducea o cutie, dar nu cu acordeonul în ea, ci cu o cărămidă, inedit, în niciun caz nu de dragul trupului, ci de spiritul în viață, ca să tremure în opusul „Zborul bondarului” ambianța. Ce soartă! Uite, să trăiești alături și să se întâmple aici. După aceea o să ne ducă unul câte unul în mestecăniș și cucul o să cânte și va amuți în ceasul rău... Maică a Domnului, Ajutoare la durere, miluiește-ne, zău.