Tinerețea multe mi-a promis...

Tinerețea multe mi-a promis, douăzeci de ani cândva am avut. Eram chiar la început, nu era niciun secret, eram prostuț. Voiam să fiu poet, să știi, dar nu prea tare, pentru că din asta nu poți trăi și nu cumperi nicio floricică. Uite, și atunci m-am făcut inginer de mine, am primit diploma de merit. Prin parcuri toamna nu mai e de mine, nici să scriu în album versuri. În restaurantul albastru de fum să-l asculți pe albastrul violonist, să-ți numeri banii de drum întorcându-ți umerii de culturist. Deci nu a ieșit niciun poet din mine și nu va mai ieșit nicicând. Domnilor, de asta ce spuneți? Domnii beau în tăcere și plâng. Beau și plâng, pe fete le pupă, beau din nou și totuși tac, își leagănă capul în umbră, trimit mereu la drac.