Nu-mi hăitui sufletul cu timpul care-a fost...

Nu-mi hăitui sufletul cu timpul care-a fost Nu mai este timp deloc, nimica, Timpul plutește ca o sămânță neagră fără rost În borșul făcut de bunica. Ea când atinge șorțul este severă Mănâncă spune crește Iar eu sunt mică singură Am strâns lingura în pumn voinicește Nu vreau fiertura asta E prea mult pentru mine dar ea Stă deasupra sufletului meu ca o pălălaie Mănâncă spune până la fund Mănîncă și învață o să fii și tu femeie țeapănă Mica mea răzbunare de atunci Este înăbușită cu o palmă zdravănă N-o să pleci până nu mănânci Deasupra borșului mă aplec mult pentru a fi convingătoare Și văd când mănânc Cercurile de grăsime pe suprafața mare Grozăviile din adânc