Te uiți prostește: este un cer anost...

Te uiți prostește: este un cer anost. Un hău fără fund înghețat. Ai fost deja acolo. Dar, de fapt, nu ai fost, din când în când s-a întâmplat Când în avioane, când în ambulanță; într-o rimă scormonită riguros... Țin minte, în copilărie urcam la cer cu nonșalanță. Numai că acum totul este la modul serios: ai tras semnalul de alarmă, din Boeing ai ieșit — uite, și plutești, anonim, ca Martin Eden tot mai adânc, spre infinit, spre tăriile pe care nu le poate vedea nimeni.