Trei sextine cu cuvântul „apă”

Din cerurile pustii, ca dintr-un borcan cu margini groase, fațetate se toarnă apă ca-ntr-o strecurătoare. Niciun dop, cap nu e presant — alunecă încet, până ce cad ratate pe pavajul de lemn în ninsoare. Trăim ca niște alge, în adâncul cerului pustiu, cu pereți tulburi, unde apa este adusă cu sita. Și cu un scrâșnet — pe piele ca o lamă — ne depășesc zburând trenuri ce nu mai apucă să traverseze țara. Iar când glasul roților de tren îngheață undeva dincolo de margini, în fiecare picătură se stinge apa. Și atunci ne va duce un păstor să ne uităm de pe deal, ca într-o groapă neagră, cum respiră orașele aurii.