Învață-mă să înot, îmbrățișând apa dură...

Învață-mă să înot, apa dură îmbrățișând. O asemenea libertate îmi este cunoscută traducând în limba lemnului a unei bărci cu vâsle neliniștite, cam uscată și amară, precum fructele negrului scoruș, ca un pârâit al copacilor căzuți, ca melancolia nocturnă a unui pieton. Privește, de câți ani, aruncată de cineva pe uscat, fug de mine ca un șuvoi de lavă ce s-a închegat, după ce turnurile umede i-au distrus pe înotătorii nesătui, transformându-mă în peisaj, rămânând pentru totdeauna a nimănui. Ce frică îmi este lângă fiecare râu! Învață-mă să înot. Dacă existența va continua, dacă tot va coincide, vom reuși să privim fețele înguste livide ale unor pești uimitor și să trecem sub formă de plancton necomestibil prin grosimea timpului și tonele imponderabile de lichide și atunci . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .