Miere de păpădie

A înflorit din nou păpădia. Dar acum, printre verdeața și florile multicolore din curte se zăresc sfios, ici, colo, farfuriuțele ei galbene. Deja înflorește mușețelul, petuniile albe și violet, „soarele” purpuriu, gălbenelele, în grădină se fac fasolea, dovlecii, mazărea. A venit vara. Și de aceea păpădia nu pare îți sare în ochi. Dar cei pe care îi hrănește n-o ocolesc, mai bine zis nu zboară mai departe de coșul ei darnic auriu.

Uite și acum, se hrănesc din ea o albină și un fluture. Și dacă te apleci și te uiți cu atenție, mai ales dacă mai iei și o lupă, exclami uimit: acolo, înăuntru, în mijlocul pădurii dese de petale aurii și stamine, masa este în toi. Musculițe minuscule se agită, adunând darul generos. Câte nu sunt în fiecare coșuleț?! Odată am numărat douăzeci și am pierdut șirul. Floarea aurie de păpădie îi tratează cu generozitate, regal, pe musafirii săi.

Dar acum asta este numai ecoul trecutului. Sărbătoarea păpădiei este primăvara, când celelalte flori încă mai dorm.

În aprilie, într-o zi cu soare, undeva, mai departe de locuința omului, dai de o poiană de păpădii și te dor ochii: aurul lor sclipește și te orbește. Și chiar și în sat, prin grădini, pe pământul încă gol, vezi sărbătoarea păpădiei. Azi era o mare, o revărsare fără sfârșit.

Când este înnorat și florile se închid. Imediat în curte totul este plictisitor. Dacă este o zi senină fața de masă aurie se întinde. Găsești de toate pe ea: miere, miros dulceag, odihnă pentru ochi. Deasupra ei este larmă, numai sunete. Tot ce zboară — albine, muște și fluturi — se hrănesc din belșug din tratația bogată.

Azi este anul păpădiei. Și nu numai în ținuturile noastre.

La începutul lui mai m-am dus la Moscova, locuiam la Peredelkino. Acolo vezi o mare de păpădii. Oriunde te duci — la Lukino, la Solnțevo, unde te uiți — te dor ochii. Florile sunt mari, grele, parcă sunt un lingou de aur.

Acolo mi-am și amintit de mierea din păpădie. Mi-a vorbit despre ea o cazacă în vârstă dintr-unul dintre sătucurile noastre. Eram la ceai și a pus pe masă un borcănel cu o tratație transparentă, aurie. Spune: „Miere de mai” și zâmbește.

În zonele noastre mierea de mai este pur și simplu o găselniță pentru a o vinde mai bine. Întreb la piață: „Ce fel de miere este?” Mi se răspunde: „De mai. Terapeutică”. Deși în mai nimeni nu o face la noi. Iar prima este mereu cea de salcâm, jumătate cu sălcioară. Cresc împreună și înfloresc la fel, și dau o bună cantitate de miere.

Înainte, în vechime, la noi vindeau țiganii miere de mai. Mergeau prin curți, strigau: „Miere de mai! Miere de mai! Bună pentru sănătate!”

Uite și femeia aceasta în vârstă care-mi dădea să beau ceai, spunea că, atunci când era tânără, țiganii o rugaseră să poposească la ea. Numai pentru o săptămână, au spus. Au adus zahăr. Au început să culeagă flori de păpădie și să le fiarbă. Le-au fiert și s-au dus să vândă prin sate „miere de mai”. Și i-au lăsat și gazdei, să guste. I-a plăcut. De atunci în fiecare primăvară face pentru acasă „miere din păpădie”.

Și mie mi-a plăcut dulceața aurie, frumos mirositoare... sau miere? Și primăvara următoare am făcut și eu... Am tăiat căpșoarele aurii, le-am spălat, am făcut siropul, le-am pus în el și le-am fiert. A ieșit foarte bună. De atunci nu în fiecare an, dar fac miere din păpădie.

Iarna deschizi borcanul și imediat miroase ca în aprilie. Îți amintești de o pajiște aurie de lângă sătucul Kamîși. Cum stăteam acolo pe pământul cald și ascultam sunetul albinelor. Încă o amintire a verii.