Fiecare zi de la Dumnezeu, afară de cele libere și de sărbătoare...

Fiecare zi de la Dumnezeu, afară de cele libere și de sărbătoare,
când, fără a avea nevoie, nu are niciun rost
să ieși din casă în direcția centrului,
cu un scrâșnet insuportabil, scârțâit, șuierat,
țipăt și zăngănit care-mi zgârie și-mi străpunge

timpanele urechilor, cu o viteză nebunească
trenul subteran mă poartă obișnuit
chiar pe lângă acel loc, dintre Avtozavodskaia
și Pavelețkaia, unde un prieten de-ai mei, nu foarte apropiat,
un om liniștit, familist cum rar mai găsești,

tovarăș pașnic de pahar și cărturar pătimaș
care nu a câștigat niciun un ban decât prin munca sa cinstită,
Boria Helibter (tu, cel care trăiești, să-i pomenești numele în rugăciuni!),
a fost făcut praf în timpul exploziei
de pe șase februarie două mii patru de la Nașterea

lui Hristos, vineri, la ora nouă treizeci și două,
când se ducea la serviciu, în aglomerația matinală,
fără să bănuiască că lui, sărmanul, cu cincizeci și patru de zile
înainte de a face patruzeci de ani, i-a fost sortit
să fie chiar la mijloc (vai, întâmplare fără rost!),

și-mi vin în minte când blesteme pline de mânie:
„Celor care au dat, fără să tremură, acest ordin îngrozitor, și celor care,
dându-și seama și știind ce fac, au dus până la capăt,
să nu aibă liniște nici în lumea asta, nici în cealaltă,
nici în mormintele reci, nici în trupurile din paturile fierbinți

să nu poată să doarmă, iar pentru suflete să li se pregătească o pedeapsă dublă!”,
când gânduri pașnice despre cât de inaccesibilă
este minții omenești lucrarea tainică cerească
și ce inutil să te apropii de ea cu măsura pământească,
că nașterea muritorilor, viața și sfârșitul lor sunt în mâinile

Creatorului care-i cheamă înapoi pe toți blajinii Săi:
„Fie binecuvântat cel iubit de Mine!”,
când presimțiri tulburi, chipurile, dacă un filosof
al operei comune va avea dreptate și va avea nevoie
de cifre, date precise pentru viitoarea înviere,

pot să fie luate de aici, și ca justificare
a cuvintelor amare ale altui filosof, să demonstrezi
că poezie după Auschwitz și Gulag, revoluții
și războaie sângeroase, Hiroshima, Bagdad, New York
poate exista, dar în ce fel? cine știe, poate că așa.