Este mult prea plicticos să povestești din nou ceva...

Este mult prea plicticos să povestești din nou ceva. O discuție goală. Iarna își ia cheile. Încă vreo două zile și cortina albă se va lăsa Peste oameni cunoscuți, peste copaci și case. Este mult prea trist ca într-un albastru nupțial oraș În verigheta altuia să întâlnești iubirea. Din mândrie falsă să te distrugi pur și simplu așa, Pe o scară înaltă, sculptată să uiți de geanta ta. Este prea mult ca obrajii să fie îmbujorați ca într-o pictură, Ca apusurile să fie roșii de furie și de rușine. Și pleacă lucruri din camera aranjată pe fugă, Și nu știu, sărmanele, unde să se ducă, unde?