Cu un ochi am aruncat o privire în Beirut...

Cu un ochi am aruncat o privire în Beirutul îndepărtat și cu un picior în Bagdad am pășit, și-n Damasc am ridicat mâna, și am fost încălțat cu cizmele uriașe ale Munților Libanului și în amurgul înroșit... Și dacă o să închid ochii, o să ardă înmiit. M-am dus la Ierusalim sub steaua lui strălucitoare. Am sărutat pietrele albe, fruntea tare bătrână și măslinii ciufuliți din grădina Ghetsimani, mare, și bougainvillea lui însângerată, isopul frecat în mână. Și acum buzele mele simt arșița, frisoane. În Deșertul Iudeii un călugăr mi-a dat rahat tare și apă dintr-o ploscă grecească, un ascet, și a făcut semnul crucii asupra mea, simoomul să nu mă doboare, să mă ocolească alunecarea de pământ și diavolul să-mi piardă urma încet. Și mă păzește această cruce, ca lumina Taborului. ...Cu ce să-l dăruiesc pe Dumnezeul care a gândit, al genunilor și munți Creator, pentru Atena și Termopile, pentru gest, pentru privit, pentru Marea de Stuf, pentru Patmos și pentru Bosfor, și pentru Salonic, și pentru Kerkyra, și pentru Țarigrad? Orice nume-i mai dulce ca strugurii de dat. Păi măcar și pentru faptul că, după ce mi-am fixat penele pe frunte, am dat la o parte cascada cu cotul, mijindu-mi ochii în lumină, „Tatăl Nostru”m-am dus să-i învăț pe indieni în munte, iar ei în schimb „Pater noster” m-au învățat Și mi-a trecut peste inimă un creion ascuțit. Și cât timp corăbiile mele se leagănă pe ape între Scilla și Charibda, un mulla așteaptă la poale de Tabor și coboară un nor, este noapte în capete, vântul dinspre mare suflă din suflet gunoiul rătăcitor, niciun dușman nu mi-i peste poate. niciun hoț nu este periculos. Și când o să plec de tot, ca o caravană înceată, după mine vor porni Dadanele, Eufrat, Hermon, chiar Nilul nebunesc, — și, acela bătrân, beat, Pontul Euxin, vânturile din patru zări, la un loc. Și-mi va spăla petele al meu Iordan, mă va potoli în somn. O să iau cu mine jumătate de lume. Numai un fragment, o bucată o s-o las aici: New York, Baskunceak, Dakkar, așa, un mărunțiș. Un nisip străin, instabil. Restul o să-l iau unde niciun Makar... Kura își zbate ochiul, Elba pulsează în tâmple. Din ce am îndrăgit, totul o să fie cu mine, da! O să le întind în fața Domnului Puterilor, al anilor Stăpân: — Uite, la mine și pământul Tău, și apa Ta și-au păstrat gustul, și-au păstrat mirosul și culoarea din ajun. Și sunt gata de sărbătoarea eternă a orașului străbun. Și — vai, ce minune! — aici totul este al meu și, în același timp, nimic nu este al meu!... Niște nori așa de lungi plutesc, schimbându-și formele, când lumina fragmentând: munți se ridică din ei, niște castele, sau un râu printre stânci... Și le strigă în urmă, pe întrecute, și le fac cu mâna niște țânci!