Visam să mă împrietenesc cu o bufniță...

Visam să mă împrietenesc cu o bufniță, Dar vai, nu am văzut niciodată în libertate nicio bufniță Fără să cobor din caruselul orașului. Și deși memoria mea a început să se topească ca o lumânare, Am reținut că un ceas în formă de astă pasăre mare În copilărie atârna deasupra biroului meu. Am încercat cu șoarecii să mă împrietenesc, M-am dus în vizită la ei, ca egal, fără armă am decis să pornesc. Dar gazdele au plecat, Și când aveam amigdalită, fără să respir, Mi-au băgat în pat un șoarece gonflabil Fluierând într-un loc neașteptat. Am fost la grădina zoologică să mă uit la fiare, Rămâneam împietrit lângă ușa casei de vară, Unde turuiau în amurg coțofenele, Dar din pădurea de vară mi-a apărut din nou încruntată Viața din lemn, venele cu praf de pușcă încărcate, Prietenia inutilă cu obiectele. O să-mi deșurubez capul obosit, O să arunc niște roți mici în noaptea de la casa prăfuită Și o să scot un fluier din fund, Să-mi șoptească șoarecii cuvinte de amar, Ca bufnița să-mi cânte un cântec militar, Ca unui fiu mare, dar stupid.