Nu viața o visez, ci firele mestecenilor...

Nu viața o visez, ci firele mestecenilor Pe cerul lung, ca un macat divin. Am crescut în acest pământ ca un păcat al tuturor, Al întregului meu viitor, care înseamnă puțin. Palma neputincioasă este uscată, Pe linii destinul alunecă cu teamă. De moarte mă desparte doar o peliculă delicată Și înainte de Paște ne va fi utilă. Iubirea este iubire numai până la un punct, Iar până atunci nimeni nu vede niciun țel. Miroase a coajă de mesteacăn profund Și pe ea sucul curge la fel. Cine se uită la fumul locomotivei în depărtare Strânge batista și despărțirea ocărăște. Când mărul-lui-Adam al lumii se pune în mișcare Aflăm acest lucru numai după sunet. O stea incredibil de departe Milioane de ani ne trimite o lumină vie. Nu viața o visez, visez orașe Pe care mestecenii le apără cu osârdie. În palme se strâng cocoloașe de întuneric lipicios, Soarta este simplă, dar toate termenele sunt în suferință. Să te dezici de închisoare și de geantă este lesnicios, Dar uite, ține-ți făgăduința.