Ars poetica

Privește! Privește cu mare atenție, al meu cititor!... Ei, măcar cu un ochi, acordă-mi o privire măcar! Uită-te măcar cu coada ochiului!... Ei, nu, nu aici! Nu la mine, prostule, puțin mai sus, uite acolo, ce zici? Nu vrei vorba mea, nu-i căuta în favoare, Numai să te uiți la lucrul care luminează în depărtare! O strălucire, o înfățișare... Dar nu este o strălucire, nu este nicio înfățișare, Nu este Blok, ci norii deasupra apei Senejului cea mare! Numai norii sunt ușor luminați oarecum. Și probabil că i-ai privit deja până acum. Ei? Ți-ai amintit, în fine? Ei, uite, da! Și doar despre asta este vorba — cum a fost odinioară, acum e așa! O, ce mai ard, acolo, la sfârșit de zi, la sfârșit de drum!... Ei, nu-i așa că este frumos? Ei, laudă-mă acum.