În pădure

Stau în pădure lângă un furnicar uriaș
și studiez viața locatarilor lui.
Vizionam o țară, un popor cu aceeași religie,
cu o față asemănătoare, ca la frați.
Nu au nici bogați, nici săraci,
toți sunt îmbrăcați la fel.
Se descurcă împreună cu bolile, necazurile.
Și se ocupă împreună de copii...
Visam așa de tare, privind la muncitorii neobosiți,
    că am uitat: până nu demult și eu mă învârteam într-un asemenea furnicar:
        mă sculam când se dădea alarma; înfulecam repede același mic dejun.
Și mă grăbeam la uzină, urându-mi până la spasme furnicarul, până la comă.
Se vede că s-a întâmplat ceva îngrozitor, de felul dispariției dinozaurilor,
dacă invidiez insectele impersonale.