Sfiiciune

Am fost de șapte ori în fața instanței; am fost în lagăre, unde nu se grăbeau să anunțe conducerea despre colegul de prici mort, pentru ca, știind că trăiește, să primească o rație suplimentară de pâine; și am dormit alături de morți, până când, numărând capetele, verificând mirosul, morții adevărați erau confirmați. Am fugit din închisori cu regim extrem de sever, riscând să fiu împușcat în fâșia interzisă; într-un vagon am mers alături de condamnații la moarte care erau duși la locul de îndeplinire a sentinței. Am stat prin carcere, la izolator... Și, ca ultimul fraier, frământând în mâini un caiet cu poezii, am stat sfios, mutându-mă de pe un picior pe altul, la ușa redacției „Novîi mir”.