Împlinirea dorințelor

Inspir fum. În spirit mă transform.
În spatele mele acceleratul se târăște pe terasament.
O țigară. Trecerea în revistă a dorințelor. Sud.
Întunericul răsună, băgându-se în vizuini permanent,
Sub picioare pietrișul auzul îți bombardează monoton.

A frânat paisprezece. A trecut.
Se îndepărtează unda și din nou se întoarce.
A răsunat Kabul, legănând terasamentul.
Stau în picioare sub cer cu hainele lipite,
Capul îmi vuiește ca un cazan arămit.

Ridic mâna — în sus scântei urcă agale,
S-au lipit de boltă, s-au ridicat în stele
Și tremură, gata să se ridice la ele,
Și șuieră: niciodată nimic nu este târziu.
A șuierat nouăzeci și nouă, prevestind rele,
Valurile smulg de pe stâlpi plasele goale

Patruzeci și unu își târăște coada aprinsă,
Scrâșnetul pietrișului în corul cicadelor dispare,
Uite vine ultimul a zăngănit și i-a luat pe toți,
Sunt singură, până la genunchi în mare,
S-a umflat de la stele bolta neagră de dorințe.

Se smulge una mică și zboară-n nicăieri,
Face o buclă dublă, de probă se întețește:
Pfiu! — și, ce să vezi, e tot o stea
Și ce bine ar fi, orbitor, plutește
La orizont, printre firele roșii,

Unde scânteiază deja, spintecând întunericul, în uruit de roți,
Înaintea nopții în cerurile de fier vor pătrunde împreună
Eșaloanele șaptesprezece și treizeci și șapte.
O să bubuie dincolo de margine, hăul se va lăsa într-o rână,
Se va umple de stele și se va împlini. Totul pentru toți.