Batiscaful

Peisajul — de Pissaro îți mai amintești — Pășești în versuri, cu mâinile ținând Vedenia în liliachiu: te topești Sub norii cenușii, frânți. Țin vedenia în mâini — pe tine... Micul peisaj cuprins de vălul pictorului, În care vântul, suflând în fluiere, Într-un fular moale l-a înfășurat pe-un trecător, L-a îmbrăcat cu paltonul și l-a ascuns după colț, Din nou pictorul Camille „a scos o mică ploaie” Care s-a transformat în iaz — hop!, Iar alături cresc brusturi și pătlagină vioaie. Unde norii unii-n alții se transformă Ca o vedenie în altă vedenie — hop! — și a dispărut. Sunt așa de singur. Orice film de groază-spaimă Mă pocnește în cap! Mi-e indiferent! Și-a prefăcut Apartamentul înfățișarea: trage umbra ca o aripă, Deasupra șifonierului, secerând o vedenie, În spatele perdelelor ploaia face o larmă grăbită... Ca într-un batiscaf sunt cufundat în poezie...