În adâncul pădurii eroice, îndurerate...
În adâncul pădurii eroice, îndurerate,
făcute celebră de Glinka, la o băută,
fața se împietrea datorită
apei de la fântână acoperită cu gheață țesută.
Pădurea este grozavă cu coroanele ei unduitoare.
Și, revenind, astrul dispărea
luminând în spatele norilor fuioare,
cu o cunună care înțepa.
Oare atunci ce-o fi zis că ne tună?
Cu un zâmbet fără de credință
nici de la mănăstire vestea bună
iapa nu ne-a înhămat, în suferință.
Și, sub blana de sobol, nu ai strâns
a paladinului din Pskov mână.
Iar eu pe jos, cu haine de râs,
am adus un țoi de la magazin.
Semănai cu o rusoaică doică
ce poartă pe ea veșminte
strânse tare pe piept, stoică,
și are la Dumnezeu doar o rugăminte,
și veghează asupra țarului leagăn:
numai de n-ar răci, de n-ar muri în somn...
Și numai în prag este luminație,
de parcă din nou conace incendiază.
