Informații noi despre Petrarca și Laura
Laura îi scrie lui Petrarca o scrisoare
cu fontul Times New Roman
în caietul-internet
scrisoarea dispare
Petrarca îi scrie un sonet Laurei
degetele aleargă pe tastatură
scrisoarea dispare
pe rochia Laurei se revarsă
petalele literelor
în acest moment
sunt așa de aproape
că uite poți întinde mâna
o atingi cu degetul mic
de la mâna stângă





