Mi-am ridicat un monument, abia vizibil...

Mi-am ridicat un monument, abia vizibil pentru gustul majorității și al aroganței unora. Fiii în viață, când vor vedea acest aparent idol, nu vor lăcrima din ochii lor căutători. Nici nepoții niciodată, iar strănepoții, și mai puțin, nu-și vor aminti de mine în focul pasiunilor, fără să știe cât de dulce și măreț s-a forjat durerea în focul versurilor. O să se ducă zvonul despre mine așa cum trece o ploaie de vară, cum cade din plopi puful lor fără speranță — o notă într-un dicționar, o bârfă fugară. Și n-are rost să mai chinuim cu ea urechea cuiva. O să mor. Și totul o să moară. Și pieptănul din baga îi va fi înapoiat lui Mercur de Apolo cel pleșuv. Și, crede-mă, n-are cine să se chinuie cu sufletul nostru și cu amintirea noastră: numele nostru este legiune. Un preot din Capitoliu, neamul slav odios, și un stihuitor simpluț — toate sunt jocuri de trufie. Dar, muză, apreciază cu ce forță de păianjen s-a împotrivit condeiul cu a vidului măreție.