Am avut norocul să călătoresc pe Oka, Oka...

Am avut norocul să călătoresc pe Oka, Oka, Pe un vapor fluvial prin noapte, prin noapte, Și, imaginează-ți, cântau pe toată apa, apa Privighetori, exact ca în versurile tale preferate. Nu știam că este posibil așa ceva, Până atunci mi se părea că este o fantezie, O imaginație poetică nu prea Adecvată realității, un cor al păsărilor, menajerie. Până acum, dar, probabil, de atunci, După ce am fost cutremurat, am crezut Că există alte lumi, nu de aici, Că există alte ținuturi, dincolo de mormânt. Și, să mai spun, din tufele dese De sălcii care mărgineau al râului nisip Au ajuns până la mine cuvinte șterse, Râs de femeie, o voce de bas șoptită. Adică vocea de bărbat era, ca negura, de bas, Mai tainic decât ziua era râsul femeii Și eu, ca un specialist în fericirea de aici, retras, Mă pricepeam la asta mai bine decât îngerii. Și nu mai țin minte ce an era, Oare pe cine voiam să uit aparte? Oare vaporul cum se numea, „Skriabin compozitorul” poate? Și pe punte, probabil, era o bancă mare Și erau și călători, nu mai țin minte, Numai drumul acesta ciudat de la o privighetoare La alta și străluceau pe cer luminile nopții sfinte!