Cine trăiește în nord nu știe...

Cine trăiește în nord nu știe ce înseamnă lirica în formă pură, când un frumos bărbos, în vârstă, cu lampasuri pe pantalonii largi, când o fată, rămasă deodată în urmă, îi trântește mai jos de șale un picior cu un toc cui purpuriu în acordul exploziv al viorii și acordeonului. Nu ghicește cel ce trăiește în sud cum miroase în frig o căciulă de vulpe întâlnită în nord la o prietenă, pielea tânără a obrazului ca gheața, respirația mirosind a alcool, când peste tot crengile se acoperă de promoroacă, devenind pufoase, mai aproape de noapte. Dar iubirea, se știe, este de așa natură, că n-o poți cuprinde în două cuvinte, nu-i poți spune unui al treilea resorturile ei tainice și inspirația. Vechiul ei chelar, luptător într-un fotoliu instabil, semănând cu un cuib, încleștându-și degetele în chică, se uită la vântul de afară care capătă putere de la frunzele întunecate...