Lirică feminină liniștită

Toată această lirică feminină liniștită, liniștită numai până la un moment, pentru a sări deodată, pentru a se apleca, a sări, pentru a strivi de pământ. Uite, își ascute unghiile lungi, Își rujează gura răzbunătoare și-și ondulează belicos buclele, sprâncenele sunt o linie frântă. Lacrimi și gemete, plânsete, suferinți — Blestemă soarta rea: rime sărmane, șchioape și rătăcitoare, înșirate la defilare. La ea este mereu primăvară — cu promisiune, toamna cu frunze ofilite. Un ton victorios, mândria despărțirii și o gură de optimism. Asta este retorică, asta este isterie, Larma hormonilor: e timpul! O, ce periculos este pentru un nevrotic acest joc cu umbre cenușii. Până și Eros s-a înspăimântat și se ascunde, în locul lui trimite un dublu la răfuială — capricios, mărunt: un escroc și un vulgar. Întreb: de unde ai în tine acest întuneric universal, cine este vinovat? Totul este o lirică feminină feminină, tot acest iad.