Trei perspective

1

Ramele de iarnă nu s-au scos —
În mai în zori este-un frig înțepător,
dar de sub pământ, deja impetuos,
se înalță o narcisă, la margine de ogor.
Albă ca zăpada, i-un erou parcă
de pământul negru străin împresurat,
hrănit cu putreziciune și apă,
ca un reflex al imaginației creat.

2

O cameră în casa pustie, de nelocuit,
dacă de găurile ferestrelor te lipești,
pare un cocon răsucit,
pe dos, ascuns în paie umezi.
O crăpătură în spațiu prin care
după întuneric gonește lumina,
creându-și lumea ei mică în depărtare,
într-o pâlnie absorbind liniștea.

3

Picături de ploaie și condens de la fereastra asudată;
ca o culme muntoasă roș-alburie,
un ciorchine de scoruș și vată uscată —
între natură moartă și geografie.
Aproape moarte, aproape uitare,
ca apărare în fața răni emergente,
și nu este nimic, nicio verigă de salvare:
ale timpului membrane transparente.