Versuri despre tânărul cel bogat

Sunt un tânăr bogat și-mi pare rău să mă despart de mica sabie din Efes, de camizolul de catifea cu panglică purpurie, de inelul puternic, de pana de la pălărie... De această cută mândră a buzelor, de atitudinea de cavaler tânăr, de postura călare a mea, de mersul săltăreț de afară, de bărbia care se înalță ca o barcă ușoară. De coarda mușchilor, de zbaterea limfei, de vocile harfei, de vederea nimfei, de oglinzile rimelor și de harul divin, de această strălucire, miraj, plescăit, patimi! Mi-e frică de pământul în care se înmulțesc viermi nemaivăzut, mi-e frică de luna cu cornul ei descrescut, mi-e frică de banchete unde muștele se simt în voie și de Țarul nevăzut al celor fără glagorie! Și voi da înapoi sabia cu teaca ei cu tot, și camizol, și inelul, și iazul cu aleea lui cu troscot, și cornul de vânătoare și drumul plebeu unui tânăr și necunoscut Dumnezeu! O să-i dau lui privirea tânără, inima, slovele, fiecare firișor de păr ce se încrețește după vrere... Chiar și inima — cu mierea ei otrăvitoare, viața și bolta cerească cu stele deasupra intrării secundare.