Părăsire

În casă este pustiu. Vântul șuieră. În fotografia îngălbenită probabil sunt stăpânii; între ei este un loc gol. Afară, ca o ușă cu balamale ruginite, scârțâie din când în când melancolic un cristei de câmp. Peste tot sunt urme ale vieții recente — linguri, opaițe. Mi se pare că lucrurile te privesc un un reproș apăsător, ca niște câini și pisici abandonate. Ce i-a făcut pe oameni să-și părăsească pereții dragi? Promisiunile celor care-i recrutează? Niște proiecte nesigure?... Este liniște. Numai cristeiul de câmp își cântă monoton muzica.