Primăvara

Ea este. Ea este. Râul mic umflat se sparge, se-nfioară cu pârâit și urlet în ghețurile rotitoare. Strălucire și curent, înghesuială și apă curgătoare. Pe cheiul Nagatinskaia este primăvară. În mulțimea de gură-cască și câini, și ciori, claxonul mașinii roșii de pompieri, copii care strigă: tata! tata! A ieșit din îmbrățișările furtunoase de sub gheață primul înecat. Ea este. În tulbureala ce irizează, chiar din adâncime, o geacă de blugi este golită, scurta este roasă de apa moartă, noroi în păr, gunoaie, mucuri de țigări. Pe cheiul Nagatinskaia este primăvară. Și nu are nici ghete, nici față. Se întinde, se întinde o scară de-a lungul apelor, la mijlocul râului tot coboară pompieri. O bucurie de copil, un țipăt radios, un film de groază ars de soare pe căști — o, întoarce-te, ieși la suprafață, dizolvă-te — pipăie un pompier roșu la față de agitat, scara — uf! — se îndoaie în jos. Mai sus! De scurtă! Ea este. Sunt râsetele și gemetele primăverii deasupra capului mulțimii entuziaste, ridicată în cer de căngi plutește ea.