Iarna
Înmoi puțin pesmet, cifirul încălzesc,
În tablou adulmec niște miere.
Un motan alb, Ianuarie poreclit idioțesc,
Îmi aduce șoareci din pivință de plăcere.
Îmi pun pantalonii și îndrept fitilul,
Primusul va lumina întruna...
Înmoi puțin un pesmet, încălzesc cifirul...
Și-i spun iubitei mele: „Iarna-i una”.
Ea topește în tăcere apă din zăpadă,
Se va topi precum luna de pe cer,
Și părul ei de aur stă mereu să cadă
Pe pelinul ferestrei cuprinse de ger.
Ca nu de mult, în vechime, iubita mea va începe să cânte,
În polonic aleanul începe să-l scufunde,
Încălzește cifir, înmoaie-un pesmete,
și, liniștită, „Este februarie”, îmi răspunde.
„Auzi, dragul meu, deja streașina picura...”
Îi răspund linștit: „Ei, na!”
Dar șoarecele adus la masă îngheța
Și oftez din nou: „E iarnă, da!”.
Ea topește din nou apă din zăpadă,
Va scormoni pe pereții hambarului
Și părul ei de aur stă mereu să cadă
Deasupra imperiului veșnic al răului.
Fumez mahorcă și cânt despre Sibir,
Sunt destul de mulțumit de mine, da...
Înmoi un pesmet, încălzesc cifir
Și-i spun iubitei mele: „Ei, na!”
