La spital

Dacă s-ar fi spart acest vas gingaș care a crăpat, unde ai fi fost, suflete curat? Ca într-o coajă aici fiecare trăiește golaș propria sa durere în al salonului iad imaculat. Nu este nimic mai trist în lume decât un trup singular. Nu este nimic mai divin și mai fericit ca durerea care ajunge până la al său hotar, a acestor neputințe adormite din ea. Nu-ți pare rău de copacii negri pe fereastră văzuți, Unde ninge înstrăinat, ca într-o altă patrie. Răsună surd targa, cu un huruit. Și coridorul de spital este mai lung ca viața.