o sută de ani...

o sută de ani ai stat nefolosit sub inima mea ca un copil nevăzut un obiect vechi într-un cufăr o sută de ani am ținut în mână un fir de la cocor iar eu credeam că este un zmeu în zbor este o amuletă ridicolă a unui copil un talisman sunt lipită de liman mă ridic amestecând straturi de lut nisip iarbă scrâșnind în dinți gustul locurilor dragi este aluatul pământului are gust de iubire de căpșună este aluatul care mă transformă în text tandrețea mea pe din două cu melancolia se strânge în ghemotoace zboară ca niște păsări mici un fir de ață se smucește în mână ești păzit de mine precum zestrea înghesuită în cufăr precum o panglică precum o legătură veche a unui ham ros câte trebuie să-mi spună cerul cerul nu scoate niciun cuvânt împing leagănul plin ochi cu cuvinte și țes viitor cu firul subțire al unui cocor sunt un pițigoi am trăit dincolo de mare și-am venit înapoi am dat foc mării