Limba aspră a câinelui...

Limba aspră a câinelui Linge o mână de prisos. Întrerupându-se când țipau, șopteau, Tremurau la primul ciocănit de jos, Blestemau soarta pe care o urau Și mințeau păsările naive, Iar ploaia, cum putea, mărunt cădea, Pe acoperișuri, pe frunze, pe fețe. Stăm lâng-al Kremlinului zid Ca la ușă de tavernă, Țara uriașă care se întinde putrid A fost acoperită cu o mizerie ternă. Aerul mut este indignat De singura dreptate din lume, Pe aurul drapelelor de reciclat Se joacă copii rumeni. Se uită melancolic la scrisori La vechi timbre poștale Și un soldat cade cu fața în sus În parcul german pustiit.