În căderea anemică a frunzelor și în larma ce murea...

În căderea anemică a frunzelor și în larma ce murea O vioară cânta la etajul doi despre ceva, Pe străzi mergea îmbrăcat aiurea Un poet irepetabil neînțeles deja. S-a întâlnit cu un tânăr mulțumit de sine apoi Cu o prietenă cam prostuță și cam nătângă. Poetul i-a reținut, i-a reținut pe amândoi, Precum în iarbă în versuri să-i ascundă. Pe Trubniki a intrat într-un magazin important, Unde citea după ochi vânzătoarea Lena. Și abia se strecura un subiect interesant — Balsamul tămăduitor al unor scrisori albe aduna. Frunzișul în dizgrație petiții nu scria, Foșnea sub picioare, încercând să glumească, Poetul inspira melancolie, poetului nu-i era Suficient că firul drumului lui era neîntrerupt. O injecție de jucărie pentru o spaimă de jucărie credulă Și vioara acum o oră mințea așa suavă. Moscova posacă, precum a Monomahilor căciulă, În clima din noiembrie e goală și puhavă.