Pasternak se uită la incinerarea lui Maiakovski

Ce te uiți, topitorule, prin fereastra din mică, cu o scânteie în ochi, la clocotele arșiței rele (cum într-o zi de vară privești o libelulă), de fapt o boabă de sudoare prelingând de la căldură te lovește-n pupile, că vine nemurirea, știi tu ferm, dincolo de iadul râului de foc. Doar molibden și wolfram o să mai adauge Stalin în acest aliaj. Trebuie să trăiești cu furie și direct și să privești orbit în siaj. Soldații vor cânta un marș. Cu o cunună albă de roze, în ceasul ireversibil al răzbunării, va acosta la mal Hristos.