Unde te-ai dus, unde te-ai dus... Un copilaș în cărucior este dus...

Unde te-ai dus, unde te-ai dus... Un copilaș în cărucior este dus și din scara de vizavi este scos pe umeri un sicriu. Un acvaforte de meseriaș, zăpada și păcura asta de sus amestecate de moarte, te roagă să-l iei la despărțire. Oamenii sunt buni, nu vrei să-i superi, negreșit. Mulțumesc, mulțumesc, dar la primul cui promit să mă spânzur. Ce stupid este totul — să fug m-am pregătit și tot stau întruna la a zecea cană de ceai înțepenit. Pe pământul acesta cu tutun ai fost servit. Te-au acoperit cu o cârpă, deșteptătorul ticăia amețit. Orchestra de suflători în parcul orășenesc s-a oprit. Și tu îi împungeai pe renegații cărunți. Unde te-ai dus, unde te-ai dus... Nu este sfințenie, este o genune totală. Și căruciorul se ridică, sicriul atârnă peste pământ. „Nu ca un câine în lanț, ci în lanț o verigă necesară”, cineva spune asta și începe să fluiere uimit.