Scrisori scurte

Ce trist este mirele ce spune către a sa mireasă:
„Să luăm sfeșnicul ce locul întunecat luminează,
da, semănând complet cu trupurile și sufletele noastre,
să luăm sfeșnicul, să-l stingem din întâmplare”.
Dar, simțind deodată de alt vânt adiere,
nu foc, ci viață se aprinde în stilul „retro” cu putere
și iubirea devine pur și simplu un sunet de sticlă în ființă,
iar știința pasiunii — ca și alte științe —
nu este căutarea de adevăruri, ci ecoul unor nume întâmplătoare
în labirinturile trupului, în ascunzișurile lui tăinuitoare.

*

Însoțitorul tău întâmplător din pat era beat și destins.
Pescarul deasupra apei o plasă din lumină lunară a întins.
Cum le-a mai chinuit pe femei, în lume cât umblase,
ca umbrele peștilor să ajungă în aceste plase!
Potolirea setei, chinul trupurilor fără adăpost
sau al umbrei păsărilor în adâncurile întunecoase nesfârșite, fără rost,
sau alaiuri ale sufletelor care trec prin vămile lor,
care cândva noaptea te-au încoronat cu dor.

*

În fața lui Dumnezeu nu ne putem justifica cu nimic, te-ncruntă —
nici cu iubirea altuia, nici cu propriul pat de nuntă,
nici cu șuvoiul de lacrimi pe drumul pustiu și prăfuit, de humă,
nici cu pământul de pe mormântul mamei, strâns în mână.
Ca un prunc în pântecele mamei adoarme o pasăre în culcuș mereu
și fețele unora se conturează pe chipul tău.

*

Îmi ațâți setea cu apă sărată.
Caut beatitudine, dar sufăr în această stare beată.
De fapt, pentru suferință mereu e-ngăduire.
Ziua este deja cununată și oare întunericul este al ei mire?
Iubirea lor este legată printr-un foc azuriu și fugar,
iar apusul de azi parcă este un soare cenușar,
pentru că, dragul meu, speranța în rai este nebună,
pentru că timpul trece deasupra lumii fără să spună.

*

Îi spală pe cei morți șuvoaiele lui, din râuri.
Mirele tău printre lacrimi recită asemenea versuri:
„Cheia este pe dinafară în ușița care nu este închisă bine,
casa tremură din cauza frigului, iubirea sfâșie inimi”...
Tot spațiul vieții este pătruns de aceste frisoane,
De minciuna sinceră, speranță în îndurările divine.
Noaptea în ochii tăi Calea Lactee este de văzut,
iar în vasul trupului sufletul este ca un foc rănit
sau ca un val care are de multe lovituri parte,
dar el pe Dumnezeu reflectă, nu moarte.