Bucuria mea, să păstrezi până la vremuri mai bune...

                                                                          Lui A. R.

Bucuria mea, să păstrezi până la vremuri mai bune
răceala ca de plumb a răsăriturilor de brumar,
mătăsurile umede ale drapelelor învinse,
răcoarea foșnitoare a cearșafurilor de spital,
frisonul involuntar al îmbrățișărilor de rămas bun
și tremurul trenurilor ce pleacă pentru totdeauna...
Și ia, până nu izbucnește potopul, nebun,
și această rugă a mea în arca neagră acuma —
semnal de plecare, semnal de pornit,
preludiu surd ce inexistența o preceda,
o adiere extrem de ușoară, abia simțită,
a ultimului frig, bucuria mea.